Partea a 2-a – Continuarea poveștii
Dincolo de ușile duble s-a auzit un scaun mișcându-se.
Apoi ușa s-a deschis.
Mihai Popescu a ieșit cu telefonul în mână.
Avea 54 de ani acum.
Când îl angajasem, avea 27, un singur costum și obiceiul de a veni cu o jumătate de oră înaintea tuturor.
M-a văzut.
S-a oprit.
— Doamna Dumitrescu?
Recepționera s-a întors spre el.
Mihai a venit direct la mine.
— Vă așteptam în sală. Credeam că ați întârziat.
Am privit ceasul.
10:01.
— Am ajuns la 9:52.
A urmat o liniște