Ușa restaurantului s-a închis în fața copiilor mei chiar la aniversarea de 65 de ani a soacrei mele

vorbească despre ea ca despre „casa mea”.

Cu prietenii.

Cu rudele.

Chiar și cu copiii.

Apartamentul Terezei era altă poveste.

Îl cumpărasem cu opt ani în urmă ca investiție, din banii proveniți din vânzarea unui teren moștenit de la părinții mei.

Când Tereza avusese probleme financiare, îi permisesem să locuiască acolo fără chirie.

Temporar.

„Până se pune pe picioare.”

Trecuseră șapte ani.

Între timp, Tereza le spunea tuturor că apartamentul îi fusese cumpărat de fiul ei.

Eu nu o corectasem.

Acum îmi părea rău.

Dar adevărata problemă era în al