Un necunoscut din tren mi-a strecurat o batistă gri în palmă și mi-a șoptit: “Prefă-te că ți-e rău. Și orice ți-ar pune în față, nu semna.” Mergeam cu fiul meu de nouă ani la socrul meu bolnav și nu-i spusesem acelui bărbat nici cine sunt, nici unde merg. Câteva ore mai târziu, am înțeles de ce mă avertizase…

ales de mine.

— Mihai n-ar fi vrut să distrugi afacerea familiei.

M-am apropiat de el.

— Atunci e bine că înainte să moară s-a asigurat că tu nu poți decide singur ce ar fi vrut el.

A încremenit.

În aceeași zi am plecat cu Matei.

Nu m-am întors direct acasă.

Am sunat un avocat independent și i-am trimis documentele.

Apoi am făcut ceva ce trebuia să fac de la început.

Am căutat numele de pe cartea de vizită pe care Alexandru mi-o dăduse pentru Constantin Ionescu.

L-am sunat.

— Domnule Ionescu?

— Da.