Un necunoscut din tren mi-a strecurat o batistă gri în palmă și mi-a șoptit: “Prefă-te că ți-e rău. Și orice ți-ar pune în față, nu semna.” Mergeam cu fiul meu de nouă ani la socrul meu bolnav și nu-i spusesem acelui bărbat nici cine sunt, nici unde merg. Câteva ore mai târziu, am înțeles de ce mă avertizase…

voiau să semnez?

— O împuternicire și alte documente prin care Sorin ar fi primit un control foarte larg asupra acelei participații.

— Pentru cât timp?

Alexandru tăcu.

— Alexandru?

— Ani.

M-am ridicat.

— Și dumneata ai acceptat?

— Nu.

— Atunci de ce sunt aici?

— Pentru că n-am avut curajul să opresc lucrurile când trebuia.

Am râs fără urmă de veselie.

— Ați preferat să vedeți dacă semnez.

— Adriana…

— Fiul dumitale a murit. Nepotul dumitale are nouă ani. Iar familia lui încearcă să mă convingă să semnez ceva ce nu înțeleg, ca să obțină controlul asupra