Un necunoscut din tren mi-a strecurat o batistă gri în palmă și mi-a șoptit: “Prefă-te că ți-e rău. Și orice ți-ar pune în față, nu semna.” Mergeam cu fiul meu de nouă ani la socrul meu bolnav și nu-i spusesem acelui bărbat nici cine sunt, nici unde merg. Câteva ore mai târziu, am înțeles de ce mă avertizase…

făcut o pauză.

— Adriana… îmi pare rău.

Nu am răspuns imediat.

— Mihai ar fi fost mândru de tine, continuă el.

Am privit spre Matei, care își făcea temele la masa din bucătărie.

— Aș fi preferat să nu trebuiască să-mi apăr copilul de propria lui familie.

Alexandru n-a încercat să se justifice.

— Știu.

A fost probabil primul lucru sincer pe care mi l-a spus de când ajunsesem la Brașov.

Batista gri am păstrat-o.

Am pus-o într-o cutie în care țineam câteva dintre lucrurile lui Mihai: ceasul lui vechi, două fotografii, o