făcut o pauză.
— Adriana… îmi pare rău.
Nu am răspuns imediat.
— Mihai ar fi fost mândru de tine, continuă el.
Am privit spre Matei, care își făcea temele la masa din bucătărie.
— Aș fi preferat să nu trebuiască să-mi apăr copilul de propria lui familie.
Alexandru n-a încercat să se justifice.
— Știu.
A fost probabil primul lucru sincer pe care mi l-a spus de când ajunsesem la Brașov.
Batista gri am păstrat-o.
Am pus-o într-o cutie în care țineam câteva dintre lucrurile lui Mihai: ceasul lui vechi, două fotografii, o