greu să se ridice în picioare, mi-am amintit de mama mea.
Mama spunea mereu:
„Sunt bine. Nu-ți face griji pentru mine.”
Am crezut-o.
Când ne-am dat seama cât de bolnavă era, era prea târziu.
Purtam această vinovăție în suflet de ani de zile.
Așa că, atunci când Susan a avut nevoie de ajutor, i-am propus să rămână în camera mea de oaspeți.
„Vino să stai la mine.”
A ezitat.
„Exact asta obișnuia să spună și mama mea”, i-am răspuns.
După o lungă tăcere, Susan a șoptit:
„Bine.”
Trei săptămâni mai