fugă.
Ci ca să fie aproape.
După ce totul s-a terminat, Andrei a stat mult timp în aceeași cameră, privind peretele spart.
Apoi s-a dus la Matei, l-a luat în brațe și l-a strâns tare.
„Gata… nu mai e nimeni acolo.”
Pentru prima dată după multe zile, copilul nu s-a mai uitat spre colț.
A adormit liniștit.
Iar Andrei a înțeles ceva ce nu va uita niciodată:
Uneori, copiii văd lucruri pe care noi alegem să le ignorăm.
Dar adevărul… iese la lumină, oricât de bine ar fi ascuns.
Această