— Anul acesta eu nu mai muncesc aici.
Soacra a început imediat să ridice tonul.
— Cum adică nu muncești? Grădina asta este a familiei!
Am zâmbit liniștită.
— Exact. A familiei. Atunci să muncească și familia.
Adrian a râs ironic.
— Hai, nu te prosti. Ia sapa și terminăm mai repede.
Am clătinat din cap.
— Vara trecută am muncit aproape singură. Eu am săpat, eu am plivit, eu am udat, eu am pus sute de borcane. Iar când a venit vremea să ne bucurăm de ele, au ajuns toate la sora ta fără să mă întrebe nimeni. Dacă pentru voi munca mea nu a avut nicio valoare, atunci nici anul acesta nu o veți avea.
Soacra s-a înroșit la față.
— Ești egoistă!
— Nu. Doar am învățat lecția.
Alina a venit și ea puțin mai târziu.
Când a aflat că nu mă apucasem de lucru, a spus imediat:
— Păi cine mai pune conserve anul acesta?
M-am uitat la ea și am răspuns calm:
— Persoana care o să le mănânce.
S-a lăsat o liniște apăsătoare.
Pentru prima dată în mulți ani, nimeni nu mai avea pe cine să comande.
Eu mi-am deschis din nou cartea.
Iar ei au început, fără chef, să sape.
După nici o oră, Adrian s-a așezat obosit pe o găleată.
Alina spunea că o doare spatele.
Soacra murmura că pământul este prea tare.
M-am ridicat, mi-am strâns șezlongul și le-am spus:
