Timp de șapte ani, soțul meu îi trimitea surorii lui saci întregi cu cartofi, ceapă și legume din grădina pe care o munceam eu. Când i-am spus că nu mai pot, mi-a răspuns: „Doina se bazează pe noi.”

eu ți-am spus că trebuie să pun cartofii.

— Pune-i.

S-a uitat la mine.

— Unde?

Am arătat spre partea din spate a terenului.

Era o bucată pe care o lăsasem liberă.

— Acolo.

Marian a măsurat-o din ochi.

— Acolo nu intră nici jumătate.

— Atât loc ai.

— Și restul?

— Nu există restul.

S-a încruntat.

— Tu ieri ai spus că Doina o să aibă cartofi.

— Da.

— Păi?

Am arătat spre saci.

— Îi plantezi.

— Eu?

— Tu.

A râs nervos.

— Și tu ce faci?

— Eu îmi îngrijesc grădina mică și florile.

— Elena, nu mă lua cu