Timp de șapte ani, soțul meu îi trimitea surorii lui saci întregi cu cartofi, ceapă și legume din grădina pe care o munceam eu. Când i-am spus că nu mai pot, mi-a răspuns: „Doina se bazează pe noi.”

S-a întors spre sora lui.

— Nu.

— Atunci?

— La anul nu-ți mai dau nici doi.

Doina a râs.

— Ce?

— Dacă nu-ți plac, la anul îi plantezi singură.

— Marian!

— Ai teren la casa lui Nicu.

— Nu despre asta e vorba.

— Ba exact despre asta e vorba.

Doina a arătat spre mine.

— Ea te-a întors împotriva familiei tale.

Marian s-a uitat la mine.

Apoi din nou la sora lui.

— Nu. Ea doar s-a oprit din muncit pentru voi. Și a trebuit să muncesc eu ca să înțeleg.

Doina a trântit portbagajul.

— Ține-ți cartofii!