Prima fotografie mi-a căzut în poală.
Era mama.
Am recunoscut-o imediat din puținele fotografii pe care le văzusem în copilărie.
Avea douăzeci și ceva de ani și ținea în brațe un nou-născut.
Pe spatele fotografiei era scris:
„Laura și Emilia — 14 mai 2004.”
— Eu sunt? am șoptit.
— Da, răspunse tata.
Sub fotografie se aflau mai multe documente.
Un certificat de naștere.
Câteva foi medicale.
Și o scrisoare sigilată pe care scria:
„Pentru Emilia, când va fi suficient de mare ca să afle adevărul.”
Am ridicat privirea.
— De ce nu mi-ai