Soarta unui sat întreg a ajuns în mâinile unui singur BĂRBAT.

— Vreți să rămân aici? întrebă Ion.

Evdochia îl privi fără să clipească.

— Nu doar să rămâi.

În încăpere se făcu liniște.

Maria Ivan își coborî ochii.

Evdochia continuă:

— Avem pământ. Avem animale. Avem case. Avem femei care pot munci. Dar aproape nu mai avem familii tinere. Dacă în următorii ani nu se nasc copii, satul moare.

Ion începu să înțeleagă.

Și tocmai de aceea expresia lui se schimbă.

— Nu.

— Nici măcar n-ai auzit tot.

— Am auzit suficient.

Încercă să se ridice, dar piciorul degerat îl trădă. Se sprijini de marginea