lua nimeni.”
După câteva zile, bătrânul s-a stins liniștit, cu mâna în mâna fiului său. Mihai a plâns mult. Apoi a pus scrisoarea într-o ramă simplă și a agățat-o pe peretele din bucătărie, acolo unde o putea vedea în fiecare zi.
Ana l-a îmbrățișat și i-a spus: „Să știi că tatăl tău te-a binecuvântat. Nu cu avere, ci cu o lecție pe care puțini o primesc.”
De atunci, Mihai nu s-a mai plâns niciodată de greutăți.
A continuat să muncească, dar nu pentru bani, ci pentru liniștea sufletului.
Cafeneaua Anei