Soțul meu m-a privit în cătușe și mi-a șoptit: „Bucură-te de cei zece ani. Eu și Renata știm deja ce vom face cu cele 9 milioane.” N-am încercat să-l conving de nimic. Înainte să mă ducă, am strecurat doar un bilețel în mâna unuia dintre agenți.

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 
— Omul acela nu m-a întrebat dacă sunteți fiica lui, spuse Artur.

Mi-am strâns bilețelul în palmă.

— Ce a întrebat?

— Numărul dosarului.

Am ridicat privirea.

— Atât?

— Atât.

Artur se opri înainte să iasă.

— După aceea mi-a spus că avocații lui vor începe să verifice documentele în seara asta.

 

 

 

În noaptea aceea am fost transferată.

Hector nu a venit să mă „salveze”.

Nimeni nu putea șterge o condamnare printr-un telefon.

Dar până dimineață, trei avocați angajați de el ceruseră acces la dosar și începuseră