Biroul notarial era într-o clădire veche din centrul Bucureștiului, lângă Calea Victoriei.
Holul mirosea a hârtie, lemn vechi și cafea.
Genul de miros care te face să vorbești mai încet fără să-ți dai seama.
Notarul Popescu era un bărbat trecut bine de 60 de ani, cu părul alb și ochelari subțiri.
M-a privit lung, ca și cum încerca să vadă ceva dincolo de chipul meu.
— Semănați cu el, a spus.
Nu știam dacă să mă bucur sau nu.
Tata fusese un om complicat.
Nu fusese violent, nu fusese rău. Dar