Tata s-a dus fără să-mi lase nimic

Biroul notarial era într-o clădire veche din centrul Bucureștiului, lângă Calea Victoriei.

Holul mirosea a hârtie, lemn vechi și cafea.

Genul de miros care te face să vorbești mai încet fără să-ți dai seama.

Notarul Popescu era un bărbat trecut bine de 60 de ani, cu părul alb și ochelari subțiri.

M-a privit lung, ca și cum încerca să vadă ceva dincolo de chipul meu.

— Semănați cu el, a spus.

Nu știam dacă să mă bucur sau nu.

Tata fusese un om complicat.

Nu fusese violent, nu fusese rău. Dar