SPITALUL M-A SUNAT SĂ-MI SPUNĂ CĂ FIICA MEA

să nu-i ating brațul rănit.

„Doamne… te-am plâns atâția ani… am aprins lumânări pentru tine…”, am spus printre suspine.

„Știu…”, a șoptit ea. „Și eu te-am căutat… fără să știu că te caut.”

Am stat așa mult timp, fără să mai spunem nimic. Doar ținându-ne una pe alta, ca și cum recuperam toți anii pierduți într-o singură clipă.

Într-un final, doctorul a zâmbit ușor.

„Brațul se va vindeca repede”, a spus el. „Dar cred că ce s-a întâmplat azi… e adevărata vindecare.”

Am zâmbit și eu, printre lacrimi.

Pentru prima