Tăcerea s-a lăsat ca o ceață grea peste toți.
Pașii femeii se auzeau clar pe drumul uscat. Fiecare pas era apăsat, sigur, de parcă știa exact ce urmează să se întâmple.
S-a oprit la câțiva metri de cercul format în jurul tatălui ei.
— Dați-vă la o parte.
Nu a ridicat tonul.
Dar vocea ei a tăiat aerul.
Unul dintre bărbați a încercat să râdă.
— Și tu cine mai ești?
Femeia l-a privit fix.
— Eu sunt fata lui.
Atât.
Nu era nevoie de altceva.
Cei din jur au început să se