SPITALUL M-A SUNAT SĂ-MI SPUNĂ CĂ FIICA MEA

meu.

„Am fost luată de o fundație… m-au ajutat… mi-am refăcut viața încet, dar fără trecut… fără nume adevărat”, a continuat ea.

A înghițit în sec.

„Abia acum câteva săptămâni… au început să-mi revină amintiri. Fragmente. Chipul tău. Casa noastră. Mirosul de cozonac de Crăciun… glasul tău când mă strigai.”

Lacrimile îi curgeau șiroaie.

„Am căutat… am întrebat… și am găsit într-un final niște documente vechi. Așa am aflat cine sunt.”

Am izbucnit în plâns.

Un plâns cum nu mai avusesem de treisprezece ani.

Am strâns-o în brațe, cu grijă