Spălam pe jos în bucătăria în care lucram de 15 ani când am auzit-o pe iubita patronului vorbind la telefon în hol: „Mai trebuie să am răbdare câteva luni. După aia îl conving să trimită copilul la sora lui.”

masă.

— Îmi pare rău, Geta.

— Pentru ce?

— Că te-am trimis acasă.

Am ridicat din umeri.

— Aveați nevoie să vedeți singur.

— Tot trebuia să te cred.

— Nu. Trebuia să fiți atent.

S-a uitat spre tavan, spre camera copilului.

— Cred că n-am fost.

În săptămânile următoare s-a schimbat ceva.

Nu peste noapte.

Radu n-a devenit brusc tatăl perfect.

Dar a început să-și reorganizeze munca.

A pus un director să preia mai multe dintre drumurile la pensiuni.

Și-a blocat anumite după-amiezi.

A învățat exact cât lapte mănâncă Andrei, când doarme și care cântec