Spălam pe jos în bucătăria în care lucram de 15 ani când am auzit-o pe iubita patronului vorbind la telefon în hol: „Mai trebuie să am răbdare câteva luni. După aia îl conving să trimită copilul la sora lui.”

nimic, am spus.

— Atunci vezi-ți de treaba ta.

Cuvintele acelea m-au lovit.

Nu pentru că nu le mai auzisem în viață.

Ci pentru că, în casa aceea, Mirela nu mi le spusese niciodată.

Radu s-a întors spre mine.

— Geta, cred că ar fi mai bine să mergi acasă.

M-am uitat la el.

— Acum?

— Da.

Denisa și-a încrucișat brațele.

Am desfăcut șorțul.

— Bine.

— Nu spun că…

— E în regulă.

Mi-am luat geanta.

La ușă m-am oprit.

— Domnule Radu.

— Da?

— Nu trebuie să mă credeți pe mine.

Denisa a oftat.

Eu m-am