Spălam pe jos în bucătăria în care lucram de 15 ani când am auzit-o pe iubita patronului vorbind la telefon în hol: „Mai trebuie să am răbdare câteva luni. După aia îl conving să trimită copilul la sora lui.”

adevărat.

— Ba este. Pentru ea, casa asta este încă a Mirelei.

Am simțit cum îmi arde fața.

— Casa asta este a dumneavoastră. Eu lucrez aici.

— Vezi? Exact asta faci. “Dumneavoastră”. Cu mine abia vorbești, iar pe Mirela o pomenești la fiecare două zile.

Radu a ridicat mâna.

— Ajunge.

Denisa nu s-a oprit.

— Știi care e problema? Andrei petrece mai mult timp în brațele ei decât în ale tale. Geta decide când mănâncă, când doarme, ce poartă. Și acum decide și cine are voie să fie în viața ta.

— Nu decid