Bogdan… vino repede.
Soțul ei ridică privirea.
Vocea Oksanei era atât de slabă, încât aproape nu se auzea.
— Ce s-a întâmplat?
— Uită-te la buzele ei.
Bogdan se apropie de sicriu.
— Ce să văd?
Oksana nu răspunse. Își apropie obrazul de gura fetiței și rămase așa câteva secunde.
Apoi își ridică brusc capul.
— Am simțit ceva.
— Oksana…
— Am simțit aer!
Bogdan o prinse ușor de umeri.
— E foarte frig aici. Ești slăbită. Poate…
— Nu!
Strigătul ei răsună în încăpere.
Fratele Oksanei