Partea a 2-a – Continuarea poveștii
M-am uitat la chelner.
— Vă rog să separați nota.
Pentru prima dată în seara aceea, Cătălin n-a mai zâmbit.
— Cum adică?
— Eu plătesc ce am consumat eu și Matei. Și vă rog să-i aduceți copilului meu friptura pe care a cerut-o.
Chelnerul a dat din cap.
— Desigur.
— Restul mesei rămâne pe nota celui care a făcut rezervarea și comenzile.
Cătălin s-a ridicat.
— Stai puțin.
— Ce anume?
— Nu poți face asta.
— De ce?
— Pentru că am stabilit că masa se plătește din fondul familiei.
— Nu. Tu ai stabilit asta cu tata folosind banii mei.
Câteva conversații de la capătul mesei s-au oprit.
Mama s-a ridicat și ea.
— Adriana, ajunge. Nu-l umili pe fratele tău în fața tuturor.
Am privit-o câteva secunde.
— Acum zece minute i-ai spus nepotului tău că mama lui trebuia să-i aducă mâncare de acasă. Asta nu te-a deranjat.
— Nu compara lucrurile.
— Exact asta fac.
Cătălin și-a coborât vocea.
— Stai jos și termină circul.
— Nu fac niciun circ.
— Ai promis că ajuți cu masa.
— Am acceptat ca fondul să contribuie la pensionarea tatei. Nu ți-am dat dreptul să comanzi orice vrei pentru douăzeci și ceva de oameni și apoi să tratezi copilul meu ca pe cineva venit neinvitat.
Tata a intervenit:
— Adriana, eu am fost de acord.
— Știu.
S-a oprit.
Probabil nu se așteptase la răspunsul acela.
— Și tocmai asta mă doare, tată.
Mama s-a uitat spre rude.
— Ne faci de râs pe toți pentru o bucată de carne.
— Nu.
Am arătat spre farfuria lui Matei.
— Cătălin a decis că pentru copiii lui sunt bune cele mai scumpe preparate de aici, dar pentru copilul meu este suficient ce găsește mai ieftin. Apoi voi doi mi-ați spus că trebuia să vin cu mâncare de acasă.
Cătălin a lovit masa cu palma.
— Pentru că EU plătesc pentru copiii mei!
Liniștea care a urmat a fost perfectă.
M-am uitat la el.
— Nu, Cătălin. Asta este exact problema.
Am scos telefonul.
— Nu tu plătești.
I-am arătat transferurile către cont.
— În ultimii trei ani, eu am alimentat fondul. Lunar. Tu ai depus zero lei.
Mama a intervenit:
— Pentru că fratele tău a avut alte cheltuieli.
— Și eu am un copil.
— Dar tu câștigi mai bine.
Acolo era totul.
Spus atât de simplu, încât nici măcar nu mai putea fi ascuns.
— Deci pentru că eu câștig mai bine, banii mei sunt ai tuturor?
Mama n-a răspuns.
— Dar când fiului meu îi este foame, mâncarea lui este responsabilitatea mea?
— Nu răstălmăci ce am spus.
— Nu trebuie.
Chelnerul revenise.
— Doamnă, putem separa nota. Totuși, trebuie să vă informez că pentru salon rezervarea este pe numele domnului Cătălin Marinescu.
Am încuviințat.
— Perfect.
Cătălin s-a întors brusc.
— Nu. Plata se face cu cardul pe care îl aveți deja.
— Cardul acela este al meu, am spus.
Privirile s-au întors spre mine.
Până și Monica părea surprinsă.
Cătălin s-a apropiat.
— Adriana, termină.
— Am terminat.
