Soțul meu m-a încuiat la casa de la țară și a plecat la prieteni: „Mai iei și tu puțin aer.”

să-l creadă.

Eu aveam documentele.

Și aveam memoria mea.

Șase zile mai târziu, exact de unde am început povestea asta, Valeriu încă dormea la vărul lui.

Lucrurile lui nu mai erau pe gard.

Le luase în aceeași duminică, bombănind și îndesându-le în portbagaj.

Mai rămăsese o singură șapcă, pe care vântul o aruncase în șanț.

Am găsit-o marți.

Am spălat-o.

Am pus-o într-o pungă.

Nu din dragoste.

Din obișnuință.

Apoi m-am uitat la pungă și am început să râd.

Am aruncat șapca în cutia cu lucrurile lui.

În dimineața asta