Soțul meu m-a încuiat la casa de la țară și a plecat la prieteni: „Mai iei și tu puțin aer.”

s-a oprit.

— Mamă…

— Știu cum arată.

A început să râdă.

Apoi a început să plângă.

M-a îmbrățișat atât de strâns încât aproape nu mai puteam respira.

— De ce nu mi-ai spus?

— Ce să-ți spun?

— Cum se purta cu tine.

M-am uitat spre verandă.

— Pentru că nici eu nu-i spuneam „cum se poartă”. Îi spuneam „așa e el”.

Irina a rămas peste noapte.

Luni dimineață am mers împreună la avocat.

Situația juridică era mai complicată decât își imaginase Valeriu. Faptul că proprietatea era trecută pe numele lui nu însemna automat că