sămânță. Vecinii au ieșit pe la uși când m-au văzut cărând cutiile pe scări. Doi băieți de la parter s-au oferit să mă ajute.
— Mulțumesc, maică, le-am zis. Dar pe astea le duc eu. Le-am cărat paisprezece ani, le mai duc și acum.
Și zâmbeam. Nu-mi puteam stăpâni zâmbetul, urcam scările apartamentului meu cu câte o cutie în brațe și zâmbeam ca proasta, singură pe casa scării. Viorica m-a așteptat sus cu o pâine și cu sare, ca la casă nouă.
Mi-am mobilat apartamentul cu mâinile mele. Perdelele le-am cusut