Soțul meu îmi dădea în fiecare lună „bani de coafor”. I-am pus deoparte 14 ani. Când a plecat la alta, i-am arătat carnetul.

meu, scris de notar. La data semnării — cu trei luni în urmă.

A pălit. Petre al meu, care nu pălea niciodată, care avea răspuns la orice, stătea la masa lui, în casa lui, și nu putea să scoată un cuvânt.

— Nu-i nevoie să pleci tu la femeia aia, i-am spus. Plec eu. La mine acasă.

A doua zi dimineață am început să-mi împachetez lucrurile. N-am luat mult: hainele, mașina de cusut, cutia de tablă goală — pe ea am păstrat-o, ca amintire — și mărul de pe pervaz, pe care-l crescusem din