lui supremă — disprețul — nu mai avea putere asupra mea.
„Dă-mi o șansă”, a spus încet. „O singură șansă să fiu omul care ar fi trebuit să fiu.”
Nu i-am răspuns atunci. Doctorul intrase și schimbase subiectul. Dar în sufletul meu știam ceva sigur:
Viața mea nu mai avea să fie niciodată ceea ce fusese înainte.
În zilele ce au urmat, Tudor a venit zilnic. A vorbit cu medicii, a adus pachete, a stat cu copiii. Nu pentru că i-am cerut, ci pentru că în sfârșit înțelegea ce era cu adevărat