la ușă.
Atunci s-a deschis poarta.
Clara a ieșit din curte.
Nu era singură.
Lângă ea mergea un bărbat înalt, cu șapcă și ochelari de soare.
Pentru o secundă, nu i-am dat importanță.
Apoi bărbatul s-a oprit și și-a dus mâna la spate, exact în locul în care Francisc se plângea mereu că îl doare după ce stătea prea mult în picioare.
Mi s-au înmuiat genunchii.
Nu.
Era imposibil.
Bărbatul și-a scos șapca.
Am prins gardul cu ambele mâini.
Era Francisc.
Soțul meu.
Bărbatul a cărui cenușă o ținusem în