spus el cu glas stins. Nu există nicio scuză.
Tatăl lui s-a apropiat și i-a pus o mână pe umăr.
— Scuzele sunt începutul. Nu și sfârșitul.
În următoarele săptămâni, Andrei a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă de la început.
S-a ocupat de schimbatul scutecelor.
Se trezea noaptea.
Mă ajuta să mă ridic din pat.
Învăța să calmeze fetele.
Nu-mi cerea să-l iert.
Nu-mi spunea că exagerez.
Pur și simplu făcea ceea ce trebuia.
Au trecut luni până când am început din nou să am încredere în el.