Lumina lanternelor a dezvăluit zeci de ochi care străluceau în întuneric.
Nu erau oameni.
Erau câini.
Foarte mulți câini.
Unii slabi, alții răniți, câțiva bătrâni care abia se mai ridicau în picioare. Printre ei se strecurau și câteva pisici, iar într-un colț se aflau două căprioare tinere, speriate, probabil rănite cândva și aduse acolo pentru a fi îngrijite.
Niciun animal nu părea agresiv.
Toate se uitau spre Lidia, iar când aceasta a intrat în hală, au început să dea din coadă și să se apropie de ea.
Unul dintre polițiști și-a coborât lanterna.
— Doamnă… de cât timp sunt aici?
Lidia și-a șters încet ochii.
— De aproape trei ani.
Ovidiu rămase uimit.
— Atunci pentru ei cumpărați toată carnea?
Femeia încuviință.
— După ce mi-a murit băiatul, n-am mai putut suporta să văd animale abandonate. La început erau doar doi câini. Apoi au devenit cinci… zece… și tot au venit alții.
Polițiștii au început să inspecteze hala.
Nu era luxoasă, dar era curată.
Într-o parte erau recipiente cu apă proaspătă. În alta, pături vechi, paie și câteva cuști improvizate pentru animalele care aveau nevoie de tratament.
Pe un perete era prins un caiet.
În el, Lidia notase cu grijă fiecare animal: unde fusese găsit, ce tratament primise și dacă își găsise sau nu un stăpân.
Un polițist răsfoi paginile.
— Ați dus zeci de animale la adopție…
— Șaizeci și opt, răspunse femeia. Dar pe aceștia nu i-a vrut nimeni.
Ovidiu simți un nod în gât.
— Și banii?
Lidia zâmbi obosită.
— Pensia mea nu ajungea. De aceea adun carton și fier vechi. Tot ce câștig se duce pe hrană și medicamente.
Un alt polițist observă că acoperișul halei era pe punctul de a se prăbuși.
— Aici nu mai puteți rămâne. Este periculos.
Femeia își plecă privirea.
— Știu.
— De ce nu ați cerut ajutor?
Ea oftă.
— Mi-a fost teamă că o să-mi ia animalele și o să le ducă în adăposturi deja supraaglomerate. Unele sunt bătrâne. Altele sunt bolnave. Puțini le-ar mai adopta.
Vestea s-a răspândit rapid în oraș.
Însă, spre surprinderea tuturor, oamenii nu au reacționat cu furie, ci cu dorința de a ajuta.
Măcelarul Ovidiu a fost primul care a făcut un pas.
— În fiecare săptămână voi dona carne rămasă bună pentru consum.
Un medic veterinar s-a oferit să consulte gratuit animalele.
Mai mulți voluntari au venit să curețe hala și să construiască adăposturi mai sigure până când autoritățile au găsit un teren potrivit pentru un centru de salvare.
