un plâns de om mare, reținut, cu noduri în gât. Un plâns rupt, de copil, cu umerii scuturându-se, ținându-se de tocul ușii ca să nu cadă. Eu stăteam în prag cu discursul meu pregătit și nu am apucat să spun niciun cuvânt. Niciunul.
— Am știut că o să veniți odată, a reușit să spună printre lacrimi. Trei ani am așteptat bătaia asta în ușă. Am crezut… am crezut că veniți să mă întrebați de ce trăiesc eu.
Biletul din portofel
M-a poftit înăuntru. Soția lui, Nicoleta, era plecată cu băiatul