Soțul meu a murit acum 3 ani. Luna trecută, banca m-a sunat că cineva plătește în continuare, lună de lună, rata la casa noastră.

minte un discurs întreg: cum îl întreb dacă el e, cum îi mulțumesc, cum îi spun că nu pot primi, cum nu plâng. Repetam în bucătărie, cu vasele în mână, ca o elevă înainte de examen.

Într-o sâmbătă dimineața m-am îmbrăcat cu ce aveam mai bun, am urcat cele trei trepte de ciment și am bătut la ușă.

A deschis un bărbat de vreo patruzeci de ani, neras, cu ochii roșii de nesomn, în tricou de lucru. M-a privit o secundă. Doar o secundă.

Și a izbucnit în plâns.

Nu