grijă de el.
Și am trecut pe lângă el. Nu m-am întors. Nu era nimic de întors.
Afară se lumina de ziuă. Aerul rece de dimineață m-a lovit în față și am respirat adânc, pentru prima dată de ore bune. M-am urcat în mașină și am condus spre casă, cu geamul deschis, ascultând cum se trezește orașul.
Când am intrat pe ușă, mirosea a pâine prăjită. În bucătărie, cei doi copii ai mei — Andrei, de șaisprezece ani, și Ioana, de doisprezece — puseseră masa. Ouă, roșii tăiate, ceai. Ioana îmi lăsase