o floare de mușcată luată din ghiveci, într-un pahar, lângă farfurie.
— Am zis să-ți facem noi micul dejun, că vii obosită, a spus Andrei, ridicând din umeri de parcă n-ar fi fost mare lucru.
M-am așezat pe scaun și, atunci, în sfârșit, mi-au dat lacrimile. Nu de tristețe. Ci pentru că viața pe care Laurențiu o aruncase la gunoi ca pe ceva care nu-l mai vede — viața asta era aici. În bucătăria mea. În doi copii care se treziseră mai devreme ca să-mi pună o floare lângă farfurie.
El plecase