al Anei.
Mușcata murise de mult.
El nu-l aruncase.
Poate pentru că era ultimul lucru din casă care îi amintea de dimineața în care avusese încă o familie și nu înțelesese cât de aproape era s-o piardă.
Ana, însă, nu mai păstra nimic care să-i amintească să aștepte.
La aproape patruzeci de ani, își reconstruia viața încet, fără spectacole și fără răzbunări.
Iar într-o seară, când și-a privit reflexia într-o vitrină, s-a oprit.
Pentru prima dată după foarte mulți ani, femeia din sticlă nu i s-a mai părut bătrână.
Părea