Soția mea m-a părăsit cu gemenele noastre oarbe.

Ușa s-a închis încet.

Ana a pipăit masa de cusut.

— Tată… putem să terminăm rochia mea albastră?

Am zâmbit cu lacrimi în ochi.

— Sigur că da.

Ne-am așezat toți trei.
Acul, ața, materialul vechi.

Nu aveam mii de lei.
Nu aveam rochii de București.

Dar aveam ceva ce Irina pierduse demult:
dragoste, răbdare și demnitate.

Și pentru prima dată după 18 ani, am știut sigur că făcusem totul bine.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au