Mâinile îmi tremurau atât de tare încât abia am reușit să ridic capacul complet.
Înăuntru nu erau bani, așa cum, poate, o parte din mine sperase în tăcere.
Era ceva mult mai greu.
O fotografie veche, îngălbenită la colțuri.
Și un plic.
Am luat fotografia prima.
Era el.
Ion.
Dar nu sub copertina ruginită, nu ud și tremurând.
Era îmbrăcat într-un costum elegant, stând în fața unei clădiri mari, cu un zâmbet calm și sigur pe el. Lângă el, o plăcuță pe care abia se mai distingea scrisul: „Firma Popescu &