I-AM DAT ULTIMII 50 DE LEI UNUI OM FĂRĂ ADĂPOST ÎN 1998

Mâinile îmi tremurau atât de tare încât abia am reușit să ridic capacul complet.

Înăuntru nu erau bani, așa cum, poate, o parte din mine sperase în tăcere.

Era ceva mult mai greu.

O fotografie veche, îngălbenită la colțuri.

Și un plic.

Am luat fotografia prima.

Era el.

Ion.

Dar nu sub copertina ruginită, nu ud și tremurând.

Era îmbrăcat într-un costum elegant, stând în fața unei clădiri mari, cu un zâmbet calm și sigur pe el. Lângă el, o plăcuță pe care abia se mai distingea scrisul: „Firma Popescu &