— Atunci poți pleca.
Ion dădu din cap.
— Pot.
— Și?
— Și ce?
Ana zâmbi.
— Pleci?
Ion se uită spre sat.
La case.
La ferestrele luminate.
La tractorul pe care îl reparase de atâtea ori încât aproape îl considera al lui.
Apoi se uită la Ana.
— Nu.
— De ce?
Ion zâmbi pentru prima dată.
— Pentru că acum pot să aleg.
S-au căsătorit în primăvara următoare.
Nu pentru că satul le ceruse.
Nu pentru că Evdochia făcuse un plan.
Și nu pentru că Ion avea o datorie de plătit.
S-au căsătorit pentru că