Soarta unui sat întreg a ajuns în mâinile unui singur BĂRBAT.

— Atunci poți pleca.

Ion dădu din cap.

— Pot.

— Și?

— Și ce?

Ana zâmbi.

— Pleci?

Ion se uită spre sat.

La case.

La ferestrele luminate.

La tractorul pe care îl reparase de atâtea ori încât aproape îl considera al lui.

Apoi se uită la Ana.

— Nu.

— De ce?

Ion zâmbi pentru prima dată.

— Pentru că acum pot să aleg.

S-au căsătorit în primăvara următoare.

Nu pentru că satul le ceruse.

Nu pentru că Evdochia făcuse un plan.

Și nu pentru că Ion avea o datorie de plătit.

S-au căsătorit pentru că