sat îl protejă.
Nu pentru că Evdochia le poruncise.
Ci pentru că între timp Ion devenise unul dintre ei.
Reparase case.
Tăiase lemne pentru femeile bătrâne.
Ajutase la recoltat.
Duse copii bolnavi cu căruța până la dispensarul din comuna vecină.
Iar într-o noapte de iarnă intrase într-o casă cuprinsă de flăcări și scosese două surori înainte să se prăbușească acoperișul.
Nimeni nu mai vorbea despre „condiția” pentru care fusese primit.
Până într-o seară.
Ion stătea lângă fântână când Ana veni spre el.
— Evdochia spune că ai primit acte noi.
— Da.