zi era abătut.
După două zile aproape că a sunat-o să-și ceară scuze.
Nu pentru decizie.
Pentru faptul că avusese curajul s-o ia.
L-am lăsat să se lupte singur cu asta.
Nu puteam să-i cer să iasă de sub influența mamei lui și, în același timp, să-i spun eu ce trebuie să facă.
După aproape două săptămâni, Viorica ne-a sunat din nou.
De data asta era și Iuliana cu ea.
— Trebuie să lămurim odată prostia asta, a spus soacra mea.
Am pus telefonul pe masă.
— Bine.
— Eu nu v-am cerut