ce voia, nu țipa neapărat. Se supăra. Nu vorbea cu mine. Îmi spunea că după câte sacrificii a făcut pentru mine, măcar atât puteam și eu.
S-a uitat la telefon.
— Și acum, când îmi spune că e singură, știu că Iuliana e acolo. Știu că nu e abandonată. Dar tot mă simt de parcă sunt un fiu rău.
Pentru prima dată după săptămâni întregi, furia mea s-a mai domolit.
Nu pentru că problema dispăruse.
Ci pentru că începeam să o înțeleg.
— Mihai, faptul că te simți vinovat nu înseamnă că