Soacra mea a venit în București și ne-a spus la cafea: „Dacă erați oameni cu capul pe umeri, până acum apartamentul era pus la vânzare.” Voia să ne mutăm cu cei doi copii lângă ea, deși fiica ei locuia la două străzi distanță. Am refuzat, iar soțul meu n-a spus aproape nimic. Câteva săptămâni mai târziu, am văzut pe telefonul lui un anunț cu o casă din orașul mamei lui — iar sub fotografie scria „Salvat”.

ce voia, nu țipa neapărat. Se supăra. Nu vorbea cu mine. Îmi spunea că după câte sacrificii a făcut pentru mine, măcar atât puteam și eu.

S-a uitat la telefon.

— Și acum, când îmi spune că e singură, știu că Iuliana e acolo. Știu că nu e abandonată. Dar tot mă simt de parcă sunt un fiu rău.

Pentru prima dată după săptămâni întregi, furia mea s-a mai domolit.

Nu pentru că problema dispăruse.

Ci pentru că începeam să o înțeleg.

— Mihai, faptul că te simți vinovat nu înseamnă că