Soacra mea a venit în București și ne-a spus la cafea: „Dacă erați oameni cu capul pe umeri, până acum apartamentul era pus la vânzare.” Voia să ne mutăm cu cei doi copii lângă ea, deși fiica ei locuia la două străzi distanță. Am refuzat, iar soțul meu n-a spus aproape nimic. Câteva săptămâni mai târziu, am văzut pe telefonul lui un anunț cu o casă din orașul mamei lui — iar sub fotografie scria „Salvat”.

fi uitat la Mihai și aș fi așteptat să văd dacă iar mă lasă singură în fața ei.

De data asta nici n-am apucat.

— Mamă, am discutat.

Atât.

Viorica a strâns buzele.

— Bine, bine.

Și a schimbat subiectul.

M-am uitat la Mihai.

El și-a văzut liniștit de cafea.

Atunci am înțeles că nu câștigasem o luptă cu soacra mea.

Nici nu asta fusese miza.

Învățasem ceva mult mai important: părinții merită ajutor, grijă și respect, dar iubirea pentru ei nu poate fi construită din sacrificarea unei alte familii.

Iar uneori,