Soacra mea a venit în București și ne-a spus la cafea: „Dacă erați oameni cu capul pe umeri, până acum apartamentul era pus la vânzare.” Voia să ne mutăm cu cei doi copii lângă ea, deși fiica ei locuia la două străzi distanță. Am refuzat, iar soțul meu n-a spus aproape nimic. Câteva săptămâni mai târziu, am văzut pe telefonul lui un anunț cu o casă din orașul mamei lui — iar sub fotografie scria „Salvat”.

copii adulți ai aceleiași mame.

Viorica n-a fost încântată.

O vreme a vorbit puțin cu noi.

Apoi a început din nou să răspundă.

Nu și-a cerut scuze.

Nici nu s-a transformat brusc într-o soacră care mă sună să-mi spună cât de mult mă apreciază.

Și, sincer, nici nu aveam nevoie.

Au trecut câteva luni.

Într-o duminică eram iar la ea.

Beam cafea în bucătărie.

La un moment dat, Viorica a oftat și a spus:

— Păcat totuși. Casa aia pe care ți-am trimis-o era foarte frumoasă.

Altădată m-aș fi încordat.

M-aș