Soacra mea a venit în București și ne-a spus la cafea: „Dacă erați oameni cu capul pe umeri, până acum apartamentul era pus la vânzare.” Voia să ne mutăm cu cei doi copii lângă ea, deși fiica ei locuia la două străzi distanță. Am refuzat, iar soțul meu n-a spus aproape nimic. Câteva săptămâni mai târziu, am văzut pe telefonul lui un anunț cu o casă din orașul mamei lui — iar sub fotografie scria „Salvat”.

permanent lângă ea.

Se descurca singură.

Avea însă zile în care o durea spatele, cumpărături mai grele, drumuri la medic și, mai ales, mult prea multe ore în care casa era goală.

Mihai și Iuliana au discutat fără noi două.

Au stabilit că Iuliana se ocupă de urgențele care nu pot aștepta, fiind aproape.

Mihai merge mai des la mama lui și o sună regulat.

Iar dacă apar cheltuieli sau va fi nevoie vreodată de ajutor permanent, le împart amândoi.

Nu eu.

Nu Iuliana.

Nu Mihai singur.

Amândoi, ca doi