încet.
Toți au rămas surprinși.
— Dar nici nu mai rămâne nimic la fel.
S-a apropiat de poartă și a deschis-o larg.
— Casa asta… o vom vinde.
Rozalia a izbucnit:
— Ce?!
— Iar banii —a continuat Speranța— vor merge pentru copiii mei și pentru un cămin unde oameni ca mine să nu mai ajungă pe drumuri.
A făcut o pauză.
— Eu am plecat de jos. Știu cum e.
Doamna Carmen a început să plângă.
Dar era prea târziu.
Andrei a zâmbit ușor și a luat-o de braț.
— Hai, mamă. Acum mergem acasă.