n-am uitat niciodată pentru cine ai făcut toate sacrificiile.
Vocea lui s-a întărit.
— Dar nici ce ai îndurat.
Bărbatul cu dosarul a întins actele.
— Aveți dreptul să evacuați actualii ocupanți sau să decideți altfel.
Doamna Carmen a început să tremure.
— Speranța… mamă… nu face asta…
Pentru prima dată, vocea ei nu mai era rece. Era speriată.
Speranța a privit casa. Pereții, ferestrele, poarta.
Apoi și-a privit mama.
Apoi pe Rozalia.
Și, în final, pe Andrei.
A tras aer adânc în piept.
— Nu vreau să dau pe nimeni afară —a spus