posibilitatea să aleagă.
Prin intermediul unei persoane care ne ajutase la căutare, i-am trimis o scrisoare.
Scurtă.
Fără presiune.
Fără „sunt mama ta și trebuie să mă vezi”.
Doar adevărul pe care îl puteam susține și o invitație de a lua legătura dacă își dorea.
Au trecut 19 zile.
Apoi a venit răspunsul.
Andreea știa că fusese adoptată.
Nu știa cine erau părinții biologici.
Și voia să afle.
Prima întâlnire a avut loc într-o cafenea.
Mama tremura atât de tare, încât nu reușea să țină ceașca.
Când Andreea intră, am