N-au mai insistat.
Au plecat.
Ștefan a rămas singur.
Făcea focul.
Aducea apă.
Repara gardul.
Și își vedea de viață.
Dar anii își cereau drepturile.
La șaptezeci și trei de ani nu mai putea despica lemne.
La șaptezeci și patru a început să uite unde își pune cheile.
La șaptezeci și cinci a căzut pe prispă și a rămas acolo aproape o oră, până când l-a văzut vecina.
Trebuia făcut ceva.
În toamna acelui an, în fața casei lui Ștefan a oprit un camion încărcat cu lemn.
În urma lui