Ovidiu nu s-a repezit la Vlad.
Nu a ridicat vocea.
S-a aplecat lângă Bruno și i-a pus două degete pe gât. Câinele respira. Era amețit, dar conștient.
— Bruno, stai.
Coada câinelui s-a mișcat abia vizibil prin iarbă.
Rareș ținea încă telefonul îndreptat spre ei.
— Băi, Vlad, ai văzut cum a căzut?
Anton nu râdea.
— Ajunge. Hai să plecăm.
Vlad și-a întins brațele.
— Ce? Acum vă e frică de moș?
Ovidiu s-a ridicat.
— Chemați un veterinar.
Vlad a râs.
— Cheamă-l tu.
Ovidiu și-a scos telefonul. Mai întâi a sunat la o